Reacția lui Piți după ce a aflat cu cine se va bate pentru un loc la CM 2014!** Ce a spus când a aflat că va întâlni din nou Olanda

Reacția lui Piți după ce a aflat cu cine se va bate pentru un loc la CM 2014!** Ce a spus când a aflat că va întâlni din nou Olanda
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, sâmbătă seară, pentru
site-ul frf.ro, că grupa D de calificare la CM-2014 este una extrem
de grea, însă este încrezător că România se va bate cu șanse reale
„cel puțin pentru locul 2”.

„Este o grupă extrem de grea, în care vom reîntâlni
vicecampioana mondială, vechii noștri prieteni, dar și ai mei
personali, pe care i-am întâlnit și în campaniile trecute, și la
EURO 2008. În același timp, ne vom confrunta și cu echipe care tind
să devină din ce în ce mai puternice și care trebuie tratate așa
cum se cuvine. Am încredere că ne vom putea bate cu șanse reale cel
puțin pentru locul 2”,
a declarat Pițurcă pentru site-ul
frf.ro.

Reprezentativa României va întâlni selecționatele Olandei,
Turciei, Ungariei, Estoniei și Andorrei în grupa D a
preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, conform tragerii la sorți
de sâmbătă, de la Rio de Janeiro.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă o pungă cu detergent Ariel. Românii fac haz de necaz: „Îl luăm în rate”
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă o pungă cu detergent Ariel. Românii fac haz de necaz: „Îl…
Foto Meme-urile apărute după România – Liechtenstein 0-0: ”Tricolorii”, luați la țintă
Foto Meme-urile apărute după România – Liechtenstein 0-0: ”Tricolorii”, luați la țintă
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
ŞOCANT! Românii vor fi dați afară din supermarket! Regulă în toate magazinele din România!
ŞOCANT! Românii vor fi dați afară din supermarket! Regulă în toate magazinele din România!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Cod roşu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină într-un judeţ din România. Avertizarea ANM
Cod roşu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină într-un judeţ din România. Avertizarea ANM
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Imagini de senzaţie cu Dan Petrescu! A dansat şi a cântat la nunta fiicei lui: Sunt un tată tinerel!
Imagini de senzaţie cu Dan Petrescu! A dansat şi a cântat la nunta fiicei lui: Sunt un tată tinerel!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Reguli OBLIGATORII pentru 9 IUNIE. Trebuie neapărat să le știe toată lumea
Reguli OBLIGATORII pentru 9 IUNIE. Trebuie neapărat să le știe toată lumea
Ivana Knoll, dezvăluire uluitoare înainte să ajungă la Euro 2024.
Ivana Knoll, dezvăluire uluitoare înainte să ajungă la Euro 2024. "Sunt singură, iar motivul este rușinos"
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Dacia vs Tesla. Cum vor evolua vânzările în România, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia
Dacia vs Tesla. Cum vor evolua vânzările în România, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×